11 Domnul a spus: Cu adevărat va fi bine pentru rămăşiţa ta; cu adevărat voi face ca duşmanul să se poarte bine cu tine în timpul răului şi în timpul nenorocirii.
12 Se va frânge fierul? fierul de la nord şi arama?
13 Averea ta şi tezaurele tale le voi da ca pradă fără preţ; şi aceasta pentru toate păcatele tale, chiar în toate graniţele tale.
14 Şi te voi face să treci cu duşmanii tăi într-o ţară pe care nu o cunoşti, pentru că în mânia mea s-a aprins un foc ce va arde peste voi.
15 Doamne, tu ştii; aminteşte-ţi de mine şi cercetează-mă şi răzbună-mă de persecutorii mei; pentru îndelunga ta răbdare, nu mă lua; ştii că pentru tine am suferit mustrare.
16 Cuvintele tale au fost găsite şi eu le-am mâncat; şi cuvântul tău a fost pentru mine veselia şi bucuria inimii mele, pentru că eu sunt chemat după numele tău, Doamne Dumnezeul oştirilor.
17 Eu nu am şezut în adunarea batjocoritorilor, nici nu m-am bucurat; am şezut singur din cauza mâinii tale, pentru că m-ai umplut cu indignare.