2 Ridică-te şi coboară la casa olarului şi acolo te voi face să auzi cuvintele mele.
3 Atunci am coborât la casa olarului şi, iată, el făcea o lucrare pe roţi.
4 Şi vasul pe care l-a făcut din lut s-a stricat în mâna olarului; astfel, el l-a făcut din nou, alt vas, precum i s-a părut bine olarului să îl facă.
5 Atunci cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:
6 Casă a lui Israel, nu pot eu face cu voi ca acest olar? spune Domnul. Iată, precum lutul este în mâna olarului, tot astfel sunteţi voi în mâna mea, casă a lui Israel.
7 În momentul când voi vorbi referitor la o naţiune şi referitor la o împărăţie, pentru a o smulge şi a o surpa şi a o nimici;
8 Dacă acea naţiune, împotriva căreia am vorbit, se întoarce de la răutatea ei, şi eu mă voi pocăi de răul pe care l-am gândit să i-l fac.