1 Cuvântul care a venit la Ieremia, de la Domnul, când împăratul Zedechia a trimis la el pe Paşhur fiul lui Malchiia şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, spunând:
2 Întreabă, te rog, pe Domnul pentru noi, pentru că Nebucadneţar, împăratul Babilonului, face război împotriva noastră; poate că Domnul se va purta cu noi conform cu toate lucrările lui minunate, ca Nebucadneţar să plece de la noi.
3 Atunci Ieremia le-a spus: Astfel să îi spuneţi lui Zedechia:
4 Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, voi întoarce înapoi armele de război care sunt în mâinile voastre, cu care luptaţi împotriva împăratului Babilonului şi împotriva caldeenilor care vă asediază în afara zidului; şi le voi aduna în mijlocul acestei cetăţi.
5 Şi eu însumi voi lupta împotriva voastră cu o mână întinsă şi cu un braţ puternic, în mânie şi în furie şi în mare indignare.