1 Astfel spune Domnul: Coboară la casa împăratului lui Iuda şi vorbeşte acolo acest cuvânt,
2 Şi spune: Ascultă cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda, care şezi pe tronul lui David, tu şi servitorii tăi şi poporul tău care intraţi pe porţile acestea;
3 Astfel spune Domnul: Faceţi judecată şi dreptate şi eliberaţi pe cel prădat din mâna opresorului şi nu nedreptăţiţi, nu asupriţi pe străin, pe cel fără tată, nici pe văduvă, nici nu vărsaţi sânge nevinovat în acest loc.
4 Căci dacă veţi împlini, cu adevărat, acest lucru, atunci vor intra pe porţile casei acesteia împăraţi şezând pe tronul lui David, stând în care şi călărind pe cai, el şi servitorii lui şi poporul lui.
5 Dar dacă nu veţi asculta aceste cuvinte, jur pe mine însumi, spune Domnul, că această casă va deveni o pustiire.