15 Pentru că astfel îmi spune mie Domnul Dumnezeul lui Israel: Ia paharul vinului acestei furii din mâna mea şi fă toate naţiunile la care te voi trimite, să îl bea.
16 Şi ele vor bea şi se vor clătina şi vor înnebuni din cauza sabiei pe care o voi trimite printre ele.
17 Atunci am luat paharul din mâna Domnului şi am făcut toate naţiunile, la care Domnul m-a trimis, să îl bea;
18 Adică, Ierusalimul şi cetăţile lui Iuda şi pe împăraţii lui şi pe prinţii lui, pentru a‑i face o pustiire, o înmărmurire, o şuierare şi un blestem; precum este în această zi;
19 Pe Faraon împăratul Egiptului şi pe servitorii lui şi pe prinţii lui şi pe tot poporul lui;
20 Şi pe tot poporul amestecat şi pe toţi împăraţii din ţara Uţ şi pe toţi împăraţii din ţara filistenilor şi Ascalonul şi Aza şi Ecronul şi rămăşiţa Asdodului,
21 Edomul şi Moabul şi pe copiii lui Amon,