5 Ei au spus: Întoarceţi-vă acum, din nou, fiecare de la calea lui cea rea şi de la răutatea facerilor voastre şi locuiţi în ţara pe care Domnul v-a dat-o vouă şi părinţilor voştri pentru totdeauna şi întotdeauna;
6 Şi nu mergeţi după alţi dumnezei pentru a le servi şi a vă închina lor şi nu mă provocaţi la mânie cu lucrările mâinilor voastre; iar eu nu vă voi vătăma.
7 Totuşi, voi nu mi-aţi dat ascultare, spune Domnul; ca să mă provocaţi la mânie cu lucrările mâinilor voastre spre vătămarea voastră.
8 De aceea astfel spune Domnul oştirilor: Pentru că nu aţi ascultat cuvintele mele,
9 Iată, voi trimite şi voi lua toate familiile din nord, spune Domnul, şi pe Nebucadneţar împăratul Babilonului, servitorul meu, şi îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei şi împotriva tuturor acestor naţiuni de jur împrejur şi le voi nimici cu totul şi le voi face o înmărmurire şi un motiv de şuierare şi pustiiri veşnice.
10 Mai mult, voi lua de la ei vocea bucuriei şi vocea veseliei, vocea mirelui şi vocea miresei, sunetul pietrelor de moară şi lumina lămpii.
11 Şi toată această ţară va fi o pustiire şi o înmărmurire; şi aceste naţiuni vor servi împăratului Babilonului şaptezeci de ani.