28 Pentru că el a trimis la noi în Babilon, spunând: Această captivitate este lungă; zidiţi-vă case şi locuiţi în ele şi sădiţi grădini şi mâncaţi rodul lor.
29 Şi Ţefania preotul a citit această scrisoare în urechile profetului Ieremia.
30 Atunci a venit cuvântul Domnului la Ieremia, spunând:
31 Trimite la toţi cei captivi, spunând: Astfel spune Domnul referitor la Şemaia, nehelamitul: Fiindcă Şemaia v-a profeţit vouă fără ca eu să îl trimit şi v-a făcut să vă încredeţi într-o minciună;
32 De aceea astfel spune Domnul: Iată, îl voi pedepsi pe Şemaia, nehelamitul, şi sămânţa lui; nu va avea vreun bărbat să locuiască printre poporul acesta; nici nu va vedea binele pe care îl voi face pentru poporul meu, spune Domnul; deoarece el a învăţat pe popor răzvrătire împotriva Domnului.