11 Astfel, am luat dovada de cumpărare, deopotrivă pe cea care era sigilată conform legii şi obiceiului; şi pe cea deschisă;
12 Şi i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, înaintea ochilor lui Hanameel, fiul unchiului meu; şi în prezenţa martorilor care au semnat cartea de cumpărare, înaintea tuturor iudeilor care şedeau în curtea închisorii.
13 Şi i-am poruncit lui Baruc înaintea lor, spunând:
14 Astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Ia aceste dovezi, această dovadă de cumpărare, deopotrivă cea sigilată şi această dovadă deschisă; şi pune-le într-un vas de lut, ca ele să se păstreze multe zile.
15 Pentru că astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Case şi câmpuri şi vii vor fi stăpânite din nou în această ţară.
16 Şi, după ce i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, m‑am rugat Domnului, spunând:
17 Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerul şi pământul prin marea ta putere şi prin braţul tău întins şi nimic nu este prea greu pentru tine;