9 Nici nu zidim case pentru noi pentru a le locui; nici nu avem vie, nici câmp, nici sămânţă;
10 Ci am locuit în corturi şi am dat ascultare şi am făcut conform cu tot ceea ce Ionadab, tatăl nostru, ne-a poruncit.
11 Dar s-a întâmplat, când Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a urcat în ţară, că noi am spus: Veniţi şi să mergem la Ierusalim de frica armatei caldeenilor şi de frica armatei sirienilor; astfel, noi locuim la Ierusalim.
12 Atunci cuvântul Domnului a venit la Ieremia, spunând:
13 Astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Du-te şi spune bărbaţilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: Nu voiţi să primiţi instruire pentru a da ascultare cuvintelor mele? spune Domnul.
14 Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, prin care le-a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt împlinite; fiindcă până în această zi ei nu beau deloc, ci au ascultat de porunca tatălui lor; totuşi v-am vorbit, ridicându-mă devreme şi vorbind; dar voi nu mi-aţi dat ascultare.
15 V-am trimis de asemenea pe toţi servitorii mei profeţii, ridicându-i devreme şi trimiţându-i, spunând: Întoarceţi-vă acum, fiecare de la calea lui rea şi îndreptaţi-vă facerile şi nu mergeţi după alţi dumnezei pentru a le servi şi veţi locui în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri; dar voi nu v-aţi plecat urechea, nici nu mi-aţi dat ascultare.