4 Şi Ieremia intra şi ieşea în mijlocul poporului, pentru că nu îl puseseră în închisoare.
5 Atunci armata lui Faraon ieşise din Egipt; şi când caldeenii care asediau Ierusalimul au auzit veştile despre ei, s-au depărtat de Ierusalim.
6 Atunci a venit cuvântul Domnului la profetul Ieremia, spunând:
7 Astfel spune Domnul, Dumnezeul lui Israel: Astfel să îi spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimis la mine să mă întrebaţi: Iată, armata lui Faraon, care a ieşit să vă ajute, se va întoarce în Egipt, în ţara lor.
8 Şi caldeenii vor veni din nou şi vor lupta împotriva acestei cetăţi şi o vor lua şi o vor arde cu foc.
9 Astfel spune Domnul: Nu vă înşelaţi, spunând: Caldeenii vor pleca cu siguranţă de la noi; fiindcă nu vor pleca.
10 Căci deşi aţi fi lovit întreaga armată a caldeenilor care luptă împotriva voastră şi ar fi rămas numai bărbaţi răniţi printre ei, totuşi ei s-ar ridica, fiecare din cortul lui, şi ar arde această cetate cu foc.