18 Calea ta şi facerile tale ţi-au adus aceste lucruri asupra ta; aceasta este stricăciunea ta; deoarece este amară, deoarece ajunge până la inima ta.
19 Adâncurile mele! Adâncurile mele! Sunt îndurerat chiar în inima mea; inima mea vuieşte în mine; nu pot să tac, deoarece tu ai auzit; suflete al meu, sunetul trâmbiţei, alarma de război!
20 Nimicire peste nimicire se strigă, pentru că toată ţara este prădată; dintr-odată corturile mele sunt prădate şi într-o clipă, covoarele mele.
21 Până când voi vedea steagul şi voi auzi sunetul trâmbiţei?
22 Pentru că poporul meu este nebun, ei nu m-au cunoscut; sunt copii prostuţi şi nu au înţelegere; sunt înţelepţi pentru a face răul, dar pentru a face binele nu au cunoaştere.
23 Am privit pământul şi, iată, era fără formă şi gol; şi cerurile, nici ele nu aveau lumină.
24 Am privit munţii şi, iată, tremurau; şi toate dealurile se mişcau uşor.