4 Atunci profetul Ieremia le-a spus: V-am auzit; iată, mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru conform cuvintelor voastre; şi se va întâmpla, că orice lucru Domnul vă va răspunde, eu vi-l voi vesti; nu voi ascunde nimic de la voi.
5 Atunci ei i-au spus lui Ieremia: Domnul să fie un martor adevărat şi credincios între noi, dacă nu vom face conform cu toate lucrurile pentru care Domnul Dumnezeul tău te va trimite la noi.
6 Fie bine sau fie rău, noi vom asculta de vocea Domnului Dumnezeului nostru, la care te trimitem; ca să ne fie bine, când facem ce porunceşte vocea Domnului Dumnezeului nostru.
7 Şi s-a întâmplat că, după zece zile cuvântul Domnului a venit la Ieremia.
8 Atunci el l-a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, şi pe toate căpeteniile armatelor care erau cu el şi pe tot poporul de la cel mai mic până la cel mai mare,
9 Şi le-a spus: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel, la care m-aţi trimis să prezint cererea voastră înaintea lui:
10 Dacă voi veţi rămâne în această ţară, atunci eu vă voi zidi şi nu vă voi dărâma şi vă voi sădi şi nu vă voi smulge, pentru că mă pocăiesc de răul pe care vi l-am făcut.