1 Cuvântul care a venit la Ieremia referitor la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului, care locuiau la Migdol şi la Tahpanes şi la Nof şi în ţinutul Patros, spunând:
2 Astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Aţi văzut tot răul pe care l-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda; şi, iată, în această zi ele sunt o pustiire şi nimeni nu locuieşte în ele,
3 Din cauza stricăciunii lor, pe care au făcut-o pentru a mă provoca la mânie, în aceea că s-au dus să ardă tămâie şi să servească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici părinţii voştri.
4 Totuşi eu am trimis la voi pe toţi servitorii mei profeţii, ridicându-mă devreme şi trimiţându-i, spunând: Oh, nu faceţi acest lucru scârbos, pe care eu îl urăsc.
5 Dar ei nu au dat ascultare, nici nu şi-au plecat urechea pentru a se întoarce de la stricăciunea lor, pentru a se opri să ardă tămâie altor dumnezei.
6 Pentru aceea furia mea şi mânia mea au fost turnate şi s-au aprins în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului; şi ele sunt risipite şi pustiite, precum în această zi.
7 De aceea acum, astfel spune Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Pentru ce faceţi acest mare rău împotriva sufletelor voastre, pentru a stârpi dintre voi bărbat şi femeie, prunc şi sugar, din Iuda, pentru a nu lăsa pe nimeni să rămână;