1 Cuvântul pe care profetul Ieremia l-a vorbit lui Baruc, fiul lui Neriia, când a scris aceste cuvinte într-o carte din gura lui Ieremia, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, spunând:
2 Astfel spune Domnul, Dumnezeul lui Israel, către tine, Baruc:
3 Tu ai spus: Îmi este vai mie acum! pentru că Domnul a adăugat mâhnire la întristarea mea; am leşinat în suspinul meu şi nu găsesc odihnă.
4 Astfel să îi spui: Domnul spune astfel: Iată, ceea ce am zidit voi dărâma şi ceea ce am sădit voi smulge, chiar toată această ţară.