7 Cine este acesta care urcă precum un potop, ale cărui ape sunt mişcate ca râurile?
8 Egiptul creşte ca un potop şi apele lui sunt mişcate ca râurile; şi el spune: mă voi urca şi voi acoperi pământul; voi nimici cetatea şi pe locuitorii ei.
9 Urcaţi-vă, voi cailor; şi năvăliţi, voi carelor; şi să iasă războinicii; etiopienii şi libienii care mânuiesc scutul; şi lidienii care mânuiesc şi întind arcul.
10 Pentru că aceasta este ziua Domnului Dumnezeului oştirilor, o zi a răzbunării, ca el să se răzbune pe potrivnicii săi; şi sabia va mânca şi va fi săturată şi îmbătată cu sângele lor, pentru că Domnul Dumnezeul oştirilor are un sacrificiu în ţinutul din nord lângă râul Eufrat.
11 Urcă-te în Galaad şi ia balsam, fecioară, fiica Egiptului; în zadar vei folosi multe medicamente, fiindcă nu vei fi vindecată.
12 Naţiunile au auzit de ruşinea ta şi strigătul tău a umplut ţara, pentru că viteazul s-a poticnit de cel viteaz şi amândoi au căzut împreună.
13 Cuvântul pe care Domnul l-a vorbit profetului Ieremia, despre cum Nebucadneţar, împăratul Babilonului, va veni şi va lovi ţara Egiptului.