33 Şi Haţorul va fi o locuinţă pentru dragoni şi o pustiire pentru totdeauna; niciun om nu va trăi acolo, nici vreun fiu al omului nu va locui în el.
34 Cuvântul Domnului care a venit la profetul Ieremia împotriva Elamului la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, spunând,
35 Astfel spune Domnul oştirilor: Iată, voi frânge arcul Elamului, mai marele puterii lor.
36 Şi asupra Elamului voi aduce cele patru vânturi de la cele patru colţuri ale cerului şi îi voi împrăştia spre toate acele vânturi, şi nu va fi naţiune la care cei alungaţi ai Elamului să nu vină.
37 Fiindcă voi face Elamul să se descurajeze înaintea duşmanilor lor şi înaintea celor care le caută viaţa; şi voi aduce răul asupra lor, mânia mea înverşunată, spune Domnul; şi voi trimite sabia după ei, până când îi voi fi mistuit;
38 Şi voi pune tronul meu în Elam şi voi nimici de acolo pe împărat şi pe prinţi, spune Domnul.
39 Dar se va întâmpla în zilele de pe urmă, că voi întoarce pe captivii Elamului, spune Domnul.