11 Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda s-au purtat foarte perfid împotriva mea, spune Domnul.
12 Ei au negat pe Domnul şi au spus: Nu este el; nici nu va veni răul asupra noastră; nici nu vom vedea sabie sau foamete;
13 Iar profeţii vor deveni vânt şi cuvântul nu este în ei; astfel li se va face.
14 Pentru aceea astfel spune Domnul Dumnezeul oştirilor: Deoarece voi vorbiţi acest cuvânt, iată, voi face cuvintele mele în gura ta să fie foc şi pe acest popor să fie lemne, şi îi va mistui.
15 Iată, casă a lui Israel, de departe voi aduce o naţiune asupra voastră, spune Domnul; aceasta este o naţiune puternică, este o naţiune străveche, o naţiune a cărei limbă nu o cunoşti, nici nu înţelegi ce spun ei.
16 Tolba lor este un mormânt deschis, ei sunt toţi războinici.
17 Şi ei îţi vor mânca secerişul şi pâinea, pe care fiii tăi şi fiicele tale ar trebui să le mănânce; îţi vor mânca turmele şi cirezile; îţi vor mânca viile şi smochinii; ei îţi vor sărăci cu sabia cetăţile tale întărite, în care te încrezi.