20 Vestiţi aceasta casei lui Iacob şi faceţi să se audă aceasta în Iuda, spunând:
21 Ascultaţi acum aceasta, voi popor nebun şi fără înţelegere; care aveţi ochi şi nu vedeţi, care aveţi urechi şi nu auziţi;
22 Nu vă temeţi de mine? Spune Domnul; nu tremuraţi în prezenţa mea, cel care am pus nisipul drept graniţă mării printr-o hotărâre veşnică, încât aceasta nu poate trece peste ea; şi deşi valurile ei se aruncă, totuşi nu o pot învinge; deşi răcnesc, totuşi nu pot trece peste ea?
23 Dar acest popor are o inimă îndărătnică şi răzvrătită; ei s-au abătut şi au plecat.
24 Nici nu spun ei în inima lor: Să ne temem acum de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie deopotrivă timpurie şi târzie, la timpul său; el ne păstrează săptămânile rânduite ale secerişului.
25 Nelegiuirile voastre au îndepărtat aceste lucruri şi păcatele voastre au oprit lucrurile bune de la voi.
26 Pentru că în poporul meu se găsesc oameni stricaţi; ei stau la pândă, precum cel care pune curse; ei pun o capcană, ei prind oameni.