20 În acele zile şi în acel timp, spune Domnul, nelegiuirea lui Israel va fi căutată şi nu va mai fi; şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor găsi, pentru că îi voi ierta pe aceia pe care îi păstrez.
21 Urcă-te împotriva ţării Merataimului, chiar împotriva ei şi împotriva locuitorilor Pecodului; risipeşte şi distruge deplin după ei, spune Domnul, şi fă conform cu tot ce ţi-am poruncit.
22 Zgomot de bătălie şi de mare distrugere este în ţară.
23 Cum este ciocanul întregului pământ tăiat în bucăţi şi zdrobit! Cum a ajuns Babilonul o pustiire printre naţiuni!
24 Eu ţi-am întins o cursă şi tu de asemenea eşti prins, Babilonule şi nu ţi-ai dat seama; ai fost găsit şi de asemenea prins, deoarece ai luptat împotriva Domnului.
25 Domnul şi-a deschis casa de arme şi a scos armele indignării sale, pentru că aceasta este lucrarea Domnului Dumnezeul oştirilor în ţara caldeenilor.
26 Veniţi împotriva lui de la cea mai depărtată graniţă, deschideţi-i depozitele; ridicaţi-l în grămezi şi nimiciţi-l deplin; să nu fie nimic lăsat din el.