4 În acele zile şi în acel timp, spune Domnul, copiii lui Israel vor veni, ei şi copiii lui Iuda împreună, mergând şi plângând; ei vor merge şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor.
5 Vor întreba de calea spre Sion cu feţele lor înspre acolo, spunând: Veniţi şi să ne alăturăm Domnului într-un legământ veşnic ce nu va fi uitat.
6 Poporul meu a fost oi pierdute; păstorii lor i-au făcut să se rătăcească, i-au abătut pe munţi; au mers de la munte la deal, au uitat locul lor de odihnă.
7 Toţi cei care i-au găsit i-au mâncat; şi potrivnicii lor au spus: Nu călcăm legea, pentru că ei au păcătuit împotriva Domnului, locuinţa dreptăţii, chiar Domnul, speranţa părinţilor lor.
8 Îndepărtaţi-vă din mijlocul Babilonului şi ieşiţi din ţara caldeenilor şi fiţi ca ţapii înaintea turmelor.
9 Pentru că, iată, eu voi ridica şi voi face să urce împotriva Babilonului o adunare de mari naţiuni din ţara de la nord; şi ele se vor desfăşura împotriva lui; de acolo el va fi luat; săgeţile lor vor fi ca ale unui viteaz puternic şi priceput; niciuna nu se va întoarce în zadar.
10 Şi Caldeea va fi o pradă: toţi cei care o pradă se vor sătura, spune Domnul.