1 Astfel spune Domnul: Iată, voi ridica împotriva Babilonului şi împotriva celor ce locuiesc în mijlocul celor ce se ridică împotriva mea, un vânt nimicitor;
2 Şi voi trimite în Babilon vânturători, care îl vor vântura şi îi vor goli ţara, pentru că în ziua tulburării ei vor fi împotriva lui de jur împrejur.
3 Împotriva celui ce încordează arcul, arcaşul să îşi întindă arcul şi împotriva celui care se înalţă în cămaşa lui de zale; şi nu cruţaţi pe tinerii lui; nimiciţi în întregime toată oştirea lui.
4 Astfel, cei ucişi vor cădea în ţara caldeenilor şi cei care sunt străpunşi pe străzile ei.
5 Pentru că Israel nu a fost părăsit, nici Iuda de Dumnezeul său, de Domnul oştirilor; deşi ţara lor a fost umplută cu păcat împotriva Celui Sfânt al lui Israel.