10 Domnul a scos la lumină dreptatea noastră; veniţi, şi să vestim în Sion lucrarea Domnului Dumnezeul nostru.
11 Lustruiţi săgeţile; adunaţi scuturile; Domnul a ridicat duhul împăraţilor mezilor, pentru că planul său este împotriva Babilonului, pentru a-l nimici; deoarece aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea templului său.
12 Ridicaţi steagul împotriva zidurilor Babilonului, întăriţi garda, puneţi paznici, pregătiţi ambuscadele, pentru că Domnul deopotrivă a plănuit şi a făcut ceea ce a vorbit împotriva locuitorilor Babilonului.
13 Tu, cel care locuieşti pe multe ape, bogat în comori, ţi-a venit sfârşitul, măsura lăcomiei tale.
14 Domnul oştirilor a jurat pe sine însuşi, spunând: Cu siguranţă te voi umple cu oameni, precum cu omizi; şi ei vor înălţa un strigăt împotriva ta.
15 El a făcut pământul prin puterea lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea lui şi a întins cerul prin înţelegerea lui.
16 Când îşi înalţă vocea, o mulţime de ape sunt în ceruri, şi el face aburii să se înalţe de la marginile pământului; el face fulgere împreună cu ploaia şi scoate vântul din tezaurele lui.