57 Şi îi voi îmbăta pe prinţii lui şi pe înţelepţii lui, pe căpeteniile lui şi pe conducătorii lui şi pe războinicii lui; şi ei vor dormi un somn veşnic şi nu se vor trezi, spune Împăratul al cărui nume este Domnul oştirilor.
58 Astfel spune Domnul oştirilor: Zidurile late ale Babilonului vor fi în întregime zdrobite şi porţile lui înalte vor fi arse cu foc; şi oamenii vor lucra în zadar şi poporul va lucra în foc şi vor obosi.
59 Cuvântul pe care profetul Ieremia l-a poruncit lui Seraia, fiul lui Neriia fiul, lui Mahseia, când a mers cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în Babilon în al patrulea an al domniei lui. Şi acest Seraia era un prinţ liniştit.
60 Astfel Ieremia a scris într-o carte tot răul care va veni asupra Babilonului, chiar toate aceste cuvinte care sunt scrise împotriva Babilonului.
61 Şi Ieremia i-a spus lui Seraia: Când vei veni în Babilon şi vei vedea şi vei citi toate aceste cuvinte;
62 Atunci să spui: Doamne, tu ai vorbit împotriva acestui loc, pentru a-l stârpi, ca nimeni să nu rămână în el, nici om nici animal, ci acesta să fie pustiit pentru totdeauna.
63 Şi va fi aşa: când vei termina de citit această carte, să legi de ea o piatră şi să o arunci în mijlocul Eufratului;