12 Şi casele lor vor fi trecute în mâna altora, împreună cu câmpurile şi soţiile lor, pentru că îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării, spune Domnul.
13 Pentru că de la cel mai mic al lor până la cel mai mare al lor fiecare este dedat la poftire; şi de la profet până la preot fiecare tratează cu falsitate.
14 Ei au vindecat de asemenea vătămarea fiicei poporului meu cu uşurătate, spunând: Pace, pace; când nu este pace.
15 Au fost ei ruşinaţi că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc ruşinaţi, nici nu puteau să roşească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul când îi cercetez vor fi doborâţi, spune Domnul.
16 Astfel spune Domnul: Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, unde este calea bună; şi umblaţi în ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Dar ei au spus: Refuzăm să umblăm în ea.
17 De asemenea am pus paznici peste voi, spunând: Daţi ascultare la sunetul trâmbiţei. Dar ei au spus: Refuzăm să dăm ascultare.
18 De aceea ascultaţi, voi naţiunilor; şi cunoaşte, tu adunare, ce este printre ei.