24 Noi am auzit de faima lor, mâinile noastre slăbesc, chinul ne-a apucat şi durere, ca a unei femei la naştere.
25 Nu ieşiţi la câmp, nici nu umblaţi pe cale, pentru că sabia duşmanului şi frica este de fiecare parte.
26 Fiică a poporului meu, încinge-te cu pânză de sac şi tăvăleşte-te în cenuşă; jeleşte, ca pentru singurul fiu, cea mai amară plângere, pentru că prădătorul va veni dintr-odată asupra noastră.
27 Eu te-am pus ca un turn şi o fortăreaţă în poporul meu, ca să le cunoşti şi să le încerci calea.
28 Ei sunt toţi răzvrătiţi apăsători, umblând cu defăimări, ei sunt aramă şi fier; ei sunt toţi corupători.
29 Foalele sunt arse, plumbul este mistuit de foc; topitorul topeşte în zadar; căci cei stricaţi nu sunt smulşi.
30 Argint lepădat vor fi numiţi de oameni, pentru că Domnul i-a lepădat.