13 Şi Domnul spune: Deoarece ei au părăsit legea mea pe care am pus-o înaintea lor, şi nu au ascultat de vocea mea, nici nu au umblat în aceasta;
14 Ci au umblat după închipuirea inimii lor proprii şi după Baali precum i-au învăţat părinţii lor;
15 De aceea astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi hrăni acest popor cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere.
16 Îi voi împrăştia printre păgâni, pe care nici ei nici părinţii lor nu i-au cunoscut; şi voi trimite o sabie după ei, până îi voi fi mistuit.
17 Astfel spune Domnul oştirilor: Luaţi aminte şi chemaţi femeile care jelesc, şi ele să vină; şi trimiteţi după femei iscusite, şi ele să vină;
18 Şi să se grăbească ele şi să înalţe un bocet pentru noi, ca din ochii noştri să curgă lacrimi şi din pleoapele noastre să ţâşnească ape.
19 Fiindcă o voce de jale se aude din Sion: Cum suntem prădaţi! Suntem foarte încurcaţi, deoarece am părăsit ţara, deoarece locuinţele noastre ne-au lepădat.