11 Cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face tot astfel Ierusalimului şi idolilor săi?
12 De aceea se va întâmpla, când Domnul îşi va împlini întreaga lui lucrare pe muntele Sion şi asupra Ierusalimului, că voi pedepsi rodul inimii tari a împăratului Asiriei şi gloria privirilor lui trufaşe.
13 Căci el spune: Prin tăria mâinii mele am făcut-o şi prin înţelepciunea mea, căci sunt chibzuit şi am îndepărtat graniţele popoarelor şi am jefuit tezaurele lor şi am doborât pe locuitori ca un viteaz.
14 Şi mâna mea a găsit bogăţiile popoarelor ca pe un cuib; şi ca unul ce strânge ouă părăsite, am adunat eu tot pământul; şi nu a fost nimeni care să bată din aripă sau să îşi deschidă gura sau să ciripească.
15 Se va făli toporul împotriva celui ce taie cu el? Sau fierăstrăul se va mări împotriva celui care îl mişcă? De parcă nuiaua ar trebui să se mişte împotriva celor care o ridică, sau toiagul s-ar ridica, de parcă nu ar fi lemn.
16 De aceea Domnul, Domnul oştirilor, va trimite slăbiciune printre cei graşi ai lui; şi sub gloria lui el va aprinde o ardere ca arderea unui foc.
17 Şi lumina lui Israel va fi ca un foc şi Cel Sfânt ca o flacără şi va arde şi va mistui spinii şi mărăcinii lui într-o singură zi;