1 Totuşi întunericul nu va fi precum în chinuirea ei, când mai înainte el a chinuit uşor ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, iar apoi a chinuit-o apăsător pe calea mării, dincolo de Iordan, în Galileea naţiunilor.
2 Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină; peste cei ce locuiesc în ţara umbrei morţii, a strălucit lumina.
3 Tu ai înmulţit naţiunea şi nu ai mărit bucuria; ei se bucură înaintea ta conform bucuriei de la seceriş şi cum se bucură oamenii când împart prada.
4 Fiindcă ai frânt jugul poverii lui şi toiagul umărului său şi nuiaua opresorului său, ca în ziua lui Madian.
5 Căci fiecare bătălie a războinicului este cu tumult şi haine tăvălite în sânge, care vor fi pentru ardere, mâncare pentru foc.
6 Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.
7 Nu se va sfârşi mărirea domniei şi păcii lui, peste tronul lui David şi peste împărăţia sa, pentru a o rândui şi a o întemeia cu judecată şi cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul Domnului oştirilor va face aceasta.
8 Domnul a trimis un cuvânt la Iacob şi acesta s-a aşezat uşor peste Israel.
9 Şi tot poporul va cunoaşte, până la Efraim şi locuitorii Samariei, care spun în mândria şi tăria inimii:
10 Cărămizile au căzut, dar vom construi cu pietre cioplite; sicomorii sunt tăiaţi, dar îi vom schimba cu cedri.
11 De aceea Domnul va aşeza pe potrivnicii lui Rezin împotriva lui şi va uni pe duşmanii lui;
12 Sirienii înainte şi filistenii în spate; şi vor mânca pe Israel cu gură deschisă. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.
13 Căci poporul nu se întoarce la cel ce l-a lovit, nici nu caută pe Domnul oştirilor.
14 De aceea Domnul va tăia din Israel cap şi coadă, ramură şi papură, într-o singură zi.
15 Pe bătrânul şi pe cel demn de cinste, el este capul; şi pe profetul care învaţă pe alţii minciuni, el este coada.
16 Căci conducătorii acestui popor îl fac să rătăcească; şi cei conduşi de ei sunt nimiciţi.
17 De aceea Domnul nu va avea bucurie în tinerii lui, nici nu va avea milă de cei fără tată şi de văduve, căci fiecare este un făţarnic şi un făcător de rău şi fiecare gură vorbeşte nebunie. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.
18 Căci stricăciunea arde ca focul, va mânca mărăcinii şi spinii şi va aprinde desişurile pădurii şi se vor ridica precum înălţarea fumului.
19 Prin furia Domnului oştirilor este ţara întunecată şi poporul va fi ca mâncare pentru foc, nimeni nu va cruţa pe fratele său.
20 Şi el va răpi în dreapta şi tot va fi flămând; şi va mânca în stânga şi tot nu se va sătura; fiecare om se va hrăni cu carnea propriului braţ:
21 Manase pe Efraim; şi Efraim pe Manase; şi ei împreună vor fi împotriva lui Iuda. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.