1 Povara Tirului. Urlaţi, corăbii ale Tarsisului; fiindcă este risipit, încât nu este casă, nici intrare, din ţara Chitim li s-a arătat.
2 Tăceţi, voi locuitori ai insulei, pe care comercianţii Sidonului, care trec peste mare, te-au umplut.
3 Şi prin ape mari sămânţa Sihorului, secerişul râului, este venitul lui; şi este un târg de naţiuni.
4 Fii ruşinat, Sidonule; căci marea a vorbit, tăria mării, spunând: Nu am durerile naşterii, nici nu nasc copii, nici nu hrănesc tineri, nici nu cresc fecioare.
5 Ca şi la mărturia referitoare la Egipt, la fel vor fi îndureraţi adânc la mărturia Tirului.
6 Treceţi în Tarsis; urlaţi, locuitori ai insulei.
7 Este aceasta cetatea voastră bucuroasă, a cărei obârşie este din zilele de demult? Propriile picioare o vor purta departe să locuiască temporar.
8 Cine a ţinut acest sfat împotriva Tirului, cetatea cea încoronată, a cărei comercianţi sunt prinţi, a cărei negustori sunt cei demni de cinste ai pământului?
9 Domnul oştirilor a hotărât aceasta, să întineze mândria întregii glorii şi să aducă în dispreţ pe toţi cei demni de cinste ai pământului.
10 Treci prin ţara ta ca un râu, fiica Tarsisului; nu mai este putere.
11 El şi-a întins mâna asupra mării, a scuturat împărăţiile; Domnul a dat poruncă împotriva cetăţii negustoreşti, pentru a-i distruge întăriturile.
12 Şi a spus: Nu te vei mai bucura, fecioară oprimată, fiică a Sidonului; ridică-te, treci în Chitim; acolo de asemenea nu vei avea odihnă.
13 Iată, ţara caldeilor; acest popor nu era, până când asirienii nu l-au întemeiat pentru cei care locuiesc în pustiu; i-au aşezat turnurile, i-au ridicat palatele; iar el a adus-o la ruină.
14 Urlaţi, corăbii ale Tarsisului, căci puterea voastră este risipită.
15 Şi se va întâmpla, în acea zi, că Tirul va fi uitat şaptezeci de ani, conform zilelor unui împărat, după sfârşitul a şaptezeci de ani va cânta Tirul ca o curvă.
16 Ia o harpă, cutreieră cetatea, tu curvă care ai fost uitată; cântă melodie dulce, cântă multe cântece, ca să fi amintită.
17 Şi se va întâmpla după sfârşitul a şaptezeci de ani, că Domnul va cerceta Tirul, iar ea se va întoarce la câştigul ei şi va curvi cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului.
18 Şi marfa şi câştigul ei va fi sfinţenie Domnului; nu va fi nici tezaurizată, nici strânsă; fiindcă marfa ei va fi pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, pentru a mânca de ajuns şi pentru îmbrăcăminte durabilă.