1 Cuvântul pe care Isaia, fiul lui Amoţ, l-a văzut referitor la Iuda şi Ierusalim.
2 Şi se va întâmpla în zilele de pe urmă, că muntele casei Domnului va fi întemeiat pe vârful munţilor şi va fi înălţat peste dealuri; şi toate naţiunile vor curge spre el.
3 Şi mulţi oameni vor merge şi vor spune: Veniţi, şi să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob, şi el ne va învăţa despre căile lui, noi vom merge pe cărările lui, căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului.
4 Şi el va judeca între naţiuni şi va mustra mulţi oameni; şi îşi vor bate din săbii fiare de plug şi din suliţele lor, prăjini de curăţat pomi; nu va ridica naţiune sabie împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.
5 Casă a lui Iacob, veniţi şi să umblăm în lumina Domnului.
6 De aceea ai părăsit pe poporul tău, pe casa lui Iacob, fiindcă sunt umpluţi de ceea ce vine din est şi sunt ghicitori ca filistenii şi se complac în copiii străinilor.
7 Ţara lor de asemenea este plină de aur şi argint, şi nu este sfârşit al tezaurelor lor; ţara lor este de asemenea plină de cai, şi nu este sfârşit al carelor lor;
8 Ţara lor este de asemenea plină de idoli; se închină la lucrarea propriilor mâini, pe care degetele lor au făcut-o;
9 Şi omul de rând se îndoaie şi bărbatul de vază se umileşte; de aceea nu îi ierta!
10 Intră în stâncă şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de gloria maiestăţii lui.
11 Privirile îngâmfate ale omului vor fi umilite şi trufia oamenilor va fi aplecată şi numai Domnul va fi înălţat în acea zi.
12 Căci ziua Domnului oştirilor va fi peste fiecare ce este mândru şi îngâmfat şi peste fiecare ce este înălţat, şi îl va înjosi;
13 Şi peste toţi cedrii Libanului, care sunt înalţi şi înălţaţi şi peste toţi stejarii Basanului,
14 Şi peste toţi munţii înalţi şi peste toate dealurile înălţate,
15 Şi peste fiecare turn înalt şi peste fiecare zid întărit,
16 Şi peste toate corăbiile Tarsisului şi peste toate imaginile plăcute.
17 Şi îngâmfarea omului va fi încovoiată, şi trufia oamenilor va fi înjosită şi numai Domnul va fi înălţat în acea zi.
18 Şi pe idoli el îi va aboli în întregime.
19 Şi vor intra în găurile stâncilor şi în peşterile pământului, de frica Domnului şi de gloria maiestăţii lui, când se va ridica el să scuture înfricoşător pământul.
20 În acea zi un om îşi va arunca idolii de argint şi idolii de aur, care şi i-au făcut fiecare pentru el însuşi să se închine, cârtiţelor şi liliecilor;
21 Pentru a merge în crăpăturile stâncilor şi în vârfurile stâncilor zdrenţuite, de frica Domnului şi de gloria maiestăţii lui, când se va ridica el să scuture înfricoşător pământul.
22 Părăsiţi omul a cărui suflare este în nările lui, căci în ce este el socotit de încredere?