1 Sunt căutat de cei ce nu au întrebat de mine; am fost găsit de cei ce nu mă căutau; am spus: Iată-mă, iată-mă, unei naţiuni care nu a fost chemată după numele meu.
2 Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă într-o cale care nu era bună, după propriile lor gânduri;
3 Un popor ce mă provoacă la mânie continuu chiar în faţa mea; care sacrifică în grădini şi arde tămâie pe altare de cărămidă;
4 Care rămâne printre morminte şi găzduieşte în cavouri, mâncând carne de porc şi zeamă de urâciuni este în vasele lor;
5 Ei, care spun: Stai singur, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine. Aceştia sunt un fum în nările mele, un foc ce arde toată ziua.
6 Iată, este scris înaintea mea, nu voi păstra tăcere, ci voi răsplăti, voi răsplăti în sânul lor,
7 Nelegiuirile voastre şi nelegiuirile tuturor părinţilor voştri, spune Domnul, care au ars tămâie pe munţi şi m-au blasfemiat pe dealuri, de aceea le voi măsura în sân lucrarea lor din trecut.
8 Astfel spune Domnul: Precum vinul nou se găseşte în ciorchine, precum unul spune: Nu îl nimici; căci o binecuvântare este în el; tot astfel voi face de dragul servitorilor mei, ca să nu îi nimicesc pe toţi.
9 Şi voi scoate o sămânţă din Iacob şi din Iuda un moştenitor al munţilor mei, şi aleşii mei vor moşteni aceasta şi servitorii mei vor locui acolo.
10 Şi Saronul va fi un staul pentru turme şi valea lui Acor un loc pentru vite să se întindă, pentru poporul ce m-a căutat.
11 Dar voi sunteţi cei care părăsesc pe Domnul, care uită muntele meu sfânt, care pregătesc o masă pentru ceata aceea şi care turnaţi darul de băutură acelui număr.
12 De aceea vă voi număra pentru sabie şi vă veţi apleca cu toţii la măcel, deoarece când am chemat, nu aţi răspuns; când am vorbit, nu aţi auzit; ci aţi făcut rău în ochii mei şi aţi ales aceea în care nu m-am desfătat.
13 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, servitorii mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi; iată, servitorii mei vor bea, dar voi veţi înseta; iată, servitorii mei se vor bucura, dar voi vă veţi ruşina;
14 Iată, servitorii mei vor cânta de bucuria inimii, dar voi veţi plânge de tristeţea inimii şi veţi urla de chinuirea duhului.
15 Şi veţi lăsa numele vostru ca un blestem aleşilor mei, fiindcă Domnul Dumnezeu te va ucide şi va da servitorilor săi alt nume,
16 Așa că cel ce se binecuvântează pe pământ se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului; şi cel ce jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului; deoarece tulburările trecute sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de la ochii mei.
17 Căci, iată, eu fac noi ceruri şi un nou pământ, şi cele dinainte nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai veni în minte.
18 Dar veseliţi-vă şi bucuraţi-vă pentru totdeauna în ceea ce fac; căci, iată, fac Ierusalimul o bucurie şi poporul ei, o veselie.
19 Şi mă voi bucura în cetatea Ierusalimului şi mă voi veseli în poporul meu, şi vocea plângerii nu va mai fi auzită în ea, nici vocea plânsului.
20 Nu va mai fi acolo un prunc cu zile puţine, nici bătrân care să nu îşi împlinească zilele, căci cine va muri în vârstă de o sută de ani va fi copil; dar păcătosul, în vârstă de o sută de ani, va fi blestemat.
21 Iar ei vor construi case şi le vor locui; şi vor sădi vii şi vor mânca rodul lor.
22 Nu vor construi şi un altul să locuiască; nu vor sădi şi un altul să mănânce, căci precum zilele unui arbore sunt zilele poporului meu şi aleşii mei se vor bucura mult de lucrarea mâinilor lor.
23 Nu vor osteni în zadar, nici nu vor naşte pentru necaz; fiindcă sunt sămânţa binecuvântaţilor Domnului şi urmaşii lor cu ei.
24 Şi se va întâmpla, că înainte ca ei să cheme, eu voi răspunde; şi în timp ce ei încă vorbesc, eu voi auzi.
25 Lupul şi mielul vor paşte împreună şi leul va mânca paie ca boul, şi ţărână va fi mâncarea şarpelui. Nu vor face rău nici nu vor nimici în tot muntele meu sfânt, spune Domnul.