1 Apropiaţi-vă naţiunilor, să ascultaţi; şi daţi ascultare popoarelor; să asculte pământul şi tot ce este pe el, lumea şi toate lucrurile care ies din ea.
2 Căci indignarea Domnului este peste toate naţiunile şi furia lui peste toate armatele lor, el le-a nimicit în întregime, le-a dat măcelului.
3 Şi cei ucişi ai lor vor fi lepădaţi şi putoarea lor va urca din trupurile lor moarte şi munţii se vor topi de sângele lor.
4 Şi toată oştirea cerului se va dizolva şi cerurile se vor răsuci ca un sul şi toată oştirea lor va cădea precum frunza cade de pe viţă şi ca o smochină care cade din smochin.
5 Fiindcă sabia mea va fi îmbăiată, în cer; iată, va coborî asupra Idumeei şi asupra poporului blestemului meu, la judecată.
6 Sabia Domnului este umplută cu sânge, este îngrăşată cu grăsime şi cu sângele mieilor şi caprelor, cu grăsimea rinichilor berbecilor, fiindcă Domnul are un sacrificiu în Boţra şi un mare măcel în ţara Idumeei.
7 Şi unicornii vor coborî cu ei şi tăuraşii cu taurii; şi ţara lor va fi înmuiată cu sânge şi ţărâna lor îngrăşată cu grăsime.
8 Fiindcă este ziua răzbunării Domnului şi anul răsplăţilor pentru cearta Sionului.
9 Şi pâraiele acesteia vor fi prefăcute în smoală şi ţărâna acesteia în pucioasă şi ţara acestuia va deveni smoală încinsă.
10 Nu va fi stinsă nici noapte, nici zi; fumul acesteia se va înălţa pentru totdeauna, din generaţie în generaţie va sta risipită; nimeni nu va trece prin ea pentru totdeauna şi întotdeauna.
11 Ci cormoranul şi şoimul o vor stăpâni; de asemenea bufniţa şi corbul vor locui în ea şi va întinde peste ea frânghia încurcăturii şi pietrele goliciunii.
12 Vor chema pe nobilii acesteia la împărăţie, dar nimeni nu va fi acolo şi toţi prinţii ei vor fi nimic.
13 Şi spini vor ieşi în palatele ei, urzici şi mărăcini în fortăreţele acesteia; şi va fi locuinţă dragonilor şi o curte pentru bufniţe.
14 Fiarele sălbatice ale deşertului se vor întâlni de asemenea cu fiarele sălbatice ale insulei şi satirul va striga tovarăşului său; striga se va odihni de asemenea acolo şi îşi va găsi un loc de odihnă.
15 Acolo bufniţa mare îşi va face cuibul şi va oua şi va avea pui şi va aduna sub umbra ei, acolo de asemenea vulturii se vor aduna fiecare cu perechea sa.
16 Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi, niciuna dintre acestea nu va greşi, niciuneia nu îi va lipsi perechea, căci gura mea a poruncit, şi duhul său le-a adunat.
17 Şi a aruncat sorţul pentru ei şi mâna lui le-a împărţit cu o frânghie; o vor stăpâni pentru totdeauna, din generaţie în generaţie vor locui în ea.