14 Şi mâna mea a găsit bogăţiile popoarelor ca pe un cuib; şi ca unul ce strânge ouă părăsite, am adunat eu tot pământul; şi nu a fost nimeni care să bată din aripă sau să îşi deschidă gura sau să ciripească.
15 Se va făli toporul împotriva celui ce taie cu el? Sau fierăstrăul se va mări împotriva celui care îl mişcă? De parcă nuiaua ar trebui să se mişte împotriva celor care o ridică, sau toiagul s-ar ridica, de parcă nu ar fi lemn.
16 De aceea Domnul, Domnul oştirilor, va trimite slăbiciune printre cei graşi ai lui; şi sub gloria lui el va aprinde o ardere ca arderea unui foc.
17 Şi lumina lui Israel va fi ca un foc şi Cel Sfânt ca o flacără şi va arde şi va mistui spinii şi mărăcinii lui într-o singură zi;
18 Şi va mistui gloria pădurii lui şi din câmpul lui roditor, deopotrivă suflet şi trup şi vor fi ca atunci când leşină un purtător de steag.
19 Şi restul copacilor pădurii lui vor fi puţini, încât un copil îi va putea scrie.
20 Şi se va întâmpla în acea zi, că rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi ai casei lui Iacob, nu se vor mai rezema pe cel ce i-a lovit, ci se vor rezema pe Domnul, pe Cel Sfânt al lui Israel, în adevăr.