1 Căci Domnul va avea milă de Iacob şi totuşi va alege pe Israel şi îi va pune în propria lor ţară şi străinii le vor fi alăturaţi şi se vor lipi de casa lui Iacob.
2 Şi poporul îi va lua şi îi va duce la locul lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului ca servitori şi roabe şi îi vor lua captivi, pe cei ai căror captivi au fost; şi vor domni peste opresorii lor.
3 Şi se va întâmpla în ziua când Domnul îţi va da odihnă din întristarea ta şi din teama ta şi din robia grea în care ai fost făcut să serveşti,
4 Că vei duce acest proverb împotriva împăratului Babilonului şi vei spune: Cum a încetat opresorul! Oraşul de aur s-a sfârşit!