7 Întregul pământ este în odihnă, este liniştit; ei izbucnesc în cântare.
8 Da, brazii şi cedrii Libanului se bucură de tine, spunând: De când eşti doborât niciun tăietor nu s-a urcat împotriva noastră.
9 Iadul de dedesubt s-a mutat pentru tine, să te întâmpine la venirea ta; stârneşte pe morţi pentru tine, chiar pe cei mai de seamă ai pământului; a ridicat de pe tronurile lor pe toţi împăraţii naţiunilor.
10 Toţi îţi vor vorbi şi îţi vor spune: Ai devenit de asemenea slab ca noi, ai devenit asemenea nouă?
11 Fastul tău este coborât în mormânt, de asemenea şi zgomotul violelor tale; viermele s-a răspândit sub tine şi viermii te acoperă.
12 Cum ai căzut din cer, Lucifer, fiu al dimineţii, cum eşti retezat la pământ, cel care ai slăbit naţiunile!
13 Fiindcă ai spus în inima ta: Eu mă voi înălţa la cer, îmi voi ridica tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu, voi şedea de asemenea pe muntele adunării, în părţile de nord;