6 Totuşi struguri de cules vor fi lăsaţi în ea, ca scuturarea unui măslin, două sau trei boabe pe vârful celei mai înalte crengi, patru sau cinci pe cele mai roditoare ramuri ale acestuia, spune Domnul Dumnezeul lui Israel.
7 În acea zi un om se va uita la Făcătorul său şi ochii lui vor avea respect pentru Cel Sfânt al lui Israel.
8 Şi nu se va uita la altare, lucrarea mâinilor sale, nici nu va respecta ceea ce degetele sale au făcut, fie dumbrăvile, fie chipurile.
9 În acea zi cetăţile lui tari vor fi ca o creangă părăsită şi ca cea mai înaltă ramură, pe care au părăsit-o din cauza copiilor lui Israel, şi va fi pustiire.
10 Deoarece ai uitat pe Dumnezeul salvării tale şi nu ţi-ai amintit de stânca tăriei tale, de aceea vei sădi plante plăcute şi le vei pune cu mlădiţe străine:
11 Ziua vei face a ta plantă să crească şi dimineaţa vei face a ta sămânţă să înflorească, dar recolta va fi un morman în ziua de mâhnire şi de întristare disperată.
12 Vai de mulţimea multor popoare, ce fac zgomot precum zgomotul mărilor; şi de tumultul naţiunilor, ce fac tumult precum tumultul unor ape puternice!