10 Intră în stâncă şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de gloria maiestăţii lui.
11 Privirile îngâmfate ale omului vor fi umilite şi trufia oamenilor va fi aplecată şi numai Domnul va fi înălţat în acea zi.
12 Căci ziua Domnului oştirilor va fi peste fiecare ce este mândru şi îngâmfat şi peste fiecare ce este înălţat, şi îl va înjosi;
13 Şi peste toţi cedrii Libanului, care sunt înalţi şi înălţaţi şi peste toţi stejarii Basanului,
14 Şi peste toţi munţii înalţi şi peste toate dealurile înălţate,
15 Şi peste fiecare turn înalt şi peste fiecare zid întărit,
16 Şi peste toate corăbiile Tarsisului şi peste toate imaginile plăcute.