10 Să fie arătată favoare celui stricat, totuşi el nu va învăţa dreptatea; în ţara integrităţii el se va purta nedrept şi nu va privi maiestatea Domnului.
11 Doamne, când mâna ta se înalţă, ei nu vor vedea; ci vor vedea şi vor fi ruşinaţi de invidia lor faţă de popor; da, focul duşmanilor tăi îi va mistui.
12 Doamne, tu vei rândui pace pentru noi; căci de asemenea ai lucrat toate faptele noastre în noi.
13 Doamne Dumnezeul nostru, alţi domni în afara de tine au avut stăpânire asupra noastră; dar numai prin tine vom aminti despre numele tău.
14 Ei sunt morţi, nu vor trăi; sunt decedaţi, nu se vor mai ridica; de aceea tu i-ai cercetat şi i-ai nimicit şi ai făcut toată amintirea lor să piară.
15 Tu ai înmulţit naţiunea, O Doamne, ai înmulţit naţiunea, tu eşti glorificat, ai mutat-o departe până la toate marginile pământului.
16 Doamne, în tulburare te-au cercetat, au turnat o rugăciune când pedeapsa ta a fost asupra lor.