10 Fiindcă precept trebuie să fie peste precept, precept peste precept; rând peste rând, rând peste rând; aici puţin şi acolo puţin;
11 Căci cu buze bâlbâite şi o altă limbă va vorbi el acestui popor.
12 Căruia i-a spus: Aceasta este odihna cu care să faceţi pe cel obosit să se odihnească; şi aceasta este răcorirea; totuşi ei au refuzat să asculte.
13 Dar cuvântul Domnului le-a fost precept peste precept, precept peste precept; rând peste rând, rând peste rând; aici puţin şi acolo puţin; ca ei să meargă şi să cadă pe spate şi să fie frânţi şi prinşi şi luaţi.
14 De aceea ascultaţi cuvântul Domnului, voi oameni batjocoritori, care domniţi peste acest popor care este în Ierusalim.
15 Fiindcă aţi spus: Am făcut legământ cu moartea şi cu iadul avem o înţelegere; când va trece urgia copleşitoare nu va veni la noi; căci din minciuni ne-am făcut un loc de scăpare şi ne-am ascuns sub falsitate;
16 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu pun în Sion, ca temelie, o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră unghiulară, o temelie sigură; cel ce crede nu se va grăbi.