15 Fiindcă aţi spus: Am făcut legământ cu moartea şi cu iadul avem o înţelegere; când va trece urgia copleşitoare nu va veni la noi; căci din minciuni ne-am făcut un loc de scăpare şi ne-am ascuns sub falsitate;
16 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu pun în Sion, ca temelie, o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră unghiulară, o temelie sigură; cel ce crede nu se va grăbi.
17 Şi voi pune judecată în frânghia de măsurat şi dreptate în firul cu plumb; şi grindina va mătura locul de scăpare al minciunilor şi apele vor inunda ascunzişul.
18 Şi legământul vostru cu moartea va fi anulat şi înţelegerea voastră cu iadul nu va rămâne în picioare; când va trece urgia copleşitoare, veţi fi călcaţi de ea.
19 De câte ori trece, vă va lua; căci dimineaţă de dimineaţă va trece, ziua şi noaptea; şi va fi o chinuire doar ca să înţelegeţi mărturia.
20 Fiindcă patul este mai scurt decât se poate întinde în el un om; şi acoperitoarea mai îngustă decât să se poată înveli în ea.
21 Căci Domnul se va ridica precum în muntele Peraţim, se va înfuria ca în valea Gabaonului, ca să îşi facă lucrarea, lucrarea lui străină; şi să împlinească fapta lui, fapta lui neobişnuită.