16 Cu siguranţă perversitatea voastră va fi socotită ca lutul olarului; căci va spune lucrarea despre cel care a făcut-o: Nu el m-a făcut? Sau lucrul alcătuit va spune despre cel care l-a alcătuit: Nu a avut înţelegere?
17 Nu este decât foarte puţin timp şi Libanul se va schimba într-un câmp roditor şi câmpul roditor va fi socotit ca o pădure.
18 Şi în acea zi surzii vor auzi cuvintele cărţii şi ochii orbilor vor vedea din întunecime şi din întuneric.
19 Cei blânzi de asemenea îşi vor creşte bucuria în Domnul şi cei săraci între oameni se vor bucura în Cel Sfânt al lui Israel.
20 Fiindcă tiranul este făcut de nimic şi batjocoritorul este mistuit şi toţi care caută să vadă nelegiuirea sunt stârpiţi,
21 Care fac pe om vinovat pentru un cuvânt şi pun o capcană pentru cel care mustră la poartă şi abat pe cel drept pentru un lucru de nimic.
22 De aceea astfel spune Domnul, care a răscumpărat pe Avraam, referitor la casa lui Iacob: Iacob nu va fi acum ruşinat, nici nu-i va păli acum faţa.