5 Eu spun, tu spui (dar ele sunt doar vorbe deşarte): Eu am sfat şi tărie pentru război. Şi în cine te încrezi, de te-ai răzvrătit împotriva mea?
6 Iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt, pe care dacă un om se sprijină îi va intra în mână şi i-o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei care se încred în el.
7 Iar dacă îmi spui: Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru, nu este el acela, a cărui înălţimi şi ale cărui altare Ezechia le-a îndepărtat şi a spus lui Iuda şi Ierusalimului: Înaintea acestui altar să vă închinaţi?
8 De aceea acum, te rog, dă garanţii stăpânului meu, împăratul Asiriei, şi îţi voi da două mii de cai, dacă eşti în stare, din partea ta, să pui călăreţi pe ei.
9 Cum vei întoarce atunci faţa unei căpetenii dintre cei mai mici servitori ai stăpânului meu şi îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi călăreţi?
10 Şi fără Domnul am urcat eu acum împotriva acestei ţări pentru a o distruge? Domnul mi-a spus: Urcă-te împotriva acestei ţări şi distruge-o.
11 Atunci Eliachim şi Şebna şi Ioah au spus lui Rabşache: Vorbeşte, te rog, servitorilor tăi în limba siriană, fiindcă o înţelegem; şi nu ne vorbi în limba iudeilor în urechile poporului care este pe zid.