7 Şi acesta îţi va fi un semn de la Domnul, că Domnul va face lucrul pe care l-a spus;
8 Iată, voi aduce din nou umbra treptelor, care a coborât în cadranul solar al lui Ahaz, zece trepte înapoi. Astfel soarele s-a întors zece trepte; trepte prin care coborâse.
9 Scrierea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, când a fost bolnav şi s-a vindecat de boala lui:
10 Am spus la stârpirea zilelor mele, voi merge la porţile mormântului, sunt lipsit de restul anilor mei.
11 Am spus: Nu voi vedea pe Domnul, pe Domnul în ţara celor vii, nu voi mai privi pe om cu locuitorii lumii.
12 Vârsta mea s-a depărtat şi a plecat de la mine precum cortul păstorului, mi-am tăiat viaţa ca un ţesător, el mă va stârpi cu boală grea, din zi până în noapte îmi vei pune capăt.
13 Am recunoscut până dimineaţa, precum un leu, aşa îmi va frânge el toate oasele mele, din zi până în noapte îmi vei pune capăt.