11 Iată, toţi cei care s-au aprins împotriva ta vor fi ruşinaţi şi încurcaţi, vor fi ca nimic; şi cei care se luptă cu tine vor pieri.
12 Îi vei căuta şi nu îi vei găsi, pe cei care s-au certat cu tine, cei care se războiesc împotriva ta vor fi ca nimic şi ca un lucru de nimic.
13 Fiindcă eu, Domnul Dumnezeul tău, îţi voi ţine mâna dreaptă, spunându-ţi: Nu te teme; te voi ajuta.
14 Nu te teme, tu, vierme Iacob şi voi bărbaţi ai lui Israel; te voi ajuta, spune Domnul şi răscumpărătorul tău, Cel Sfânt al lui Israel.
15 Iată, te voi face o unealtă de vânturat nouă şi ascuţită cu dinţi, vei vântura munţii şi îi vei pisa mărunt şi vei face dealurile ca pleava.
16 Le vei vântura şi vântul le va duce şi vârtejul de vânt le va împrăştia, iar tu te vei bucura în Domnul şi te vei făli în Cel Sfânt al lui Israel.
17 Când săracii şi nevoiaşii caută apă şi nu este şi limba lor se sfârşeşte de sete, eu, Domnul, îi voi asculta; eu, Dumnezeul lui Israel, nu îi voi părăsi.