18 Voi deschide râuri în locuri înalte şi fântâni în mijlocul văilor, din pustiu voi face un iaz de apă; şi pământul uscat, izvoare de apă.
19 Voi sădi în pustiu cedrul, salcâmul şi mirtul şi măslinul; voi pune în pustiu împreună bradul şi pinul şi merişorul,
20 Să vadă şi să ştie şi să ia aminte şi să înţeleagă împreună, că mâna Domnului a făcut aceasta şi Cel Sfânt al lui Israel l-a creat.
21 Arătaţi cauza voastră, spune Domnul; aduceţi argumentele voastre puternice, spune Împăratul lui Iacob.
22 Să le aducă înainte şi să ne arate ce se va întâmpla, să arate lucrurile dinainte, ce sunt ele, să luăm aminte la ele şi să cunoaştem sfârşitul lor; sau vestiţi-ne lucrurile ce vor veni.
23 Arătaţi lucrurile ce vor veni pe urmă, să cunoaştem că voi sunteţi dumnezei; da, faceţi bine, sau faceţi rău, ca să ne descurajăm şi să le privim împreună.
24 Iată, voi sunteţi de nimic şi lucrarea voastră de nimic, o urâciune este cel care vă alege.