1 Iată, pe servitorul meu pe care îl înalţ, alesul meu, în care sufletul meu se desfată; am pus duhul meu peste el, el va aduce judecată neamurilor.
2 El nu va striga, nici nu îşi va ridica vocea, nici nu va face ca vocea lui să fie auzită în stradă.
3 O trestie frântă el nu o va rupe şi inul fumegând nu îl va stinge, va aduce judecata la adevăr.
4 Nu va slăbi nici nu se va descuraja până ce nu va fi aşezat judecata pe pământ; şi insulele vor aştepta legea lui.
5 Astfel spune Dumnezeu Domnul, cel ce a creat cerurile şi le-a întins; cel ce a desfăşurat pământul şi ceea ce vine din el; cel ce dă suflare oamenilor pe acesta şi duh celor ce umblă pe el:
6 Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate şi te voi ţine de mână şi te voi ţine şi te voi da ca un legământ al poporului, ca o lumină a neamurilor,