8 Da, nu le-ai auzit; da, nu le-ai cunoscut; da, din acel timp când urechea ta nu a fost deschisă, fiindcă am ştiut că te vei purta foarte perfid şi din pântece ai fost numit un încălcător de lege.
9 De dragul numelui meu îmi voi amâna mânia şi pentru lauda mea mă voi abţine pentru tine, ca să nu te stârpesc.
10 Iată, te-am curăţat, dar nu cu argint; te-am ales în cuptorul de necaz.
11 De dragul meu, chiar de dragul meu, o voi face, căci cum să fie numele meu murdărit? Şi nu voi da gloria mea altuia.
12 Daţi-mi ascultare, Iacob şi Israel, cei chemaţi ai mei; eu sunt el; eu sunt cel dintâi, şi cel de pe urmă.
13 Mâna mea de asemenea a întemeiat pământul şi dreapta mea a întins cerurile, când le chem, ele se ridică în picioare împreună.
14 Voi toţi, adunaţi-vă şi ascultaţi; cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Domnul l-a iubit, el îşi va împlini plăcerea asupra Babilonului şi braţul său va fi asupra caldeenilor.