2 Şi mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită; în umbra mâinii lui m-a ascuns şi m-a făcut o săgeată lustruită; în tolba lui m-a ascuns;
3 Şi mi-a spus: Israele, tu eşti servitorul meu în care voi fi glorificat.
4 Atunci am spus: Am ostenit în zadar, mi-am cheltuit puterea pentru nimic şi în zadar, totuşi judecata mea este la Domnul şi lucrarea mea la Dumnezeul meu.
5 Şi acum, spune Domnul care m-a format din pântece să fiu servitorul său, să aduc pe Iacob din nou la el: Deşi Israel nu este adunat, totuşi voi fi glorios în ochii Domnului şi Dumnezeul meu va fi tăria mea.
6 Iar el a spus: Este un lucru uşor să fii servitorul meu pentru a ridica triburile lui Iacob şi a restaura pe cei păstraţi ai lui Israel, de asemenea te voi da ca o lumină neamurilor, ca să fii salvarea mea până la capătul pământului.
7 Astfel spune Domnul, Răscumpărătorul lui Israel şi Cel Sfânt al său, celui pe care omul îl dispreţuieşte, celui pe care naţiunea îl detestă, unui servitor al conducătorilor: Împăraţi vor vedea şi se vor ridica, prinţi de asemenea se vor închina, datorită Domnului care este credincios şi Celui Sfânt al lui Israel, iar el te va alege pe tine.
8 Astfel spune Domnul: La timpul îndurării te-am auzit, şi în ziua salvării te-am ajutat; şi te voi păstra şi te voi da ca legământ al poporului, pentru a întemeia pământul, să faci să moştenească moştenirile pustiite;