2 Priviţi la Avraam tatăl vostru şi la Sara care v-a născut, fiindcă l-am chemat doar pe el şi l-am binecuvântat şi l-am înmulţit.
3 Fiindcă Domnul va mângâia Sionul, v-a mângâia toate locurile ei risipite; şi va face pustiul lui ca Edenul şi deşertul lui ca grădina Domnului; bucurie şi veselie se vor găsi acolo, mulţumire şi vocea melodiei.
4 Dă-mi ascultare, poporul meu; şi pleacă urechea la mine, naţiunea mea, fiindcă o lege va ieşi din mine şi voi face să se odihnească judecata mea ca o lumină a poporului.
5 Dreptatea mea este aproape; salvarea mea a ieşit şi braţele mele vor judeca poporul; insulele mă vor aştepta şi în braţul meu se vor încrede.
6 Ridicaţi-vă ochii spre ceruri şi priviţi la pământul de dedesubt, fiindcă cerurile vor dispare ca fumul şi pământul va îmbătrâni ca un veşmânt şi cei ce locuiesc pe el vor muri în acelaşi fel, dar salvarea mea va fi pentru totdeauna şi dreptatea mea nu va fi abolită.
7 Daţi-mi ascultare, voi care cunoaşteţi dreptatea, poporul în a cărui inimă este legea mea; nu vă temeţi de ocara oamenilor, nici nu vă fie frică de dispreţuirile lor.
8 Fiindcă molia ca pe un veşmânt îi va mânca şi îi va mânca viermele ca pe o lână, dar dreptatea mea va fi pentru totdeauna şi salvarea mea din generaţie în generaţie.