15 Fiindcă astfel spune Cel înalt şi preaînalt care locuieşte în eternitate, al cărui nume este Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt cu cel care de asemenea este al unui duh căit şi umil, pentru a înviora duhul celui umil şi pentru a înviora inima celor căiţi.
16 Căci nu mă voi certa pentru totdeauna, nici nu voi fi totdeauna furios, fiindcă duhul ar lipsi dinaintea mea şi sufletele pe care le-am făcut.
17 Pentru nelegiuirea lăcomiei lui m-am înfuriat şi l-am lovit, m-am ascuns şi m-am înfuriat, iar el a continuat cu perversitate pe calea inimii lui.
18 Am văzut căile lui şi îl voi vindeca, de asemenea îl voi conduce şi îi voi restaura mângâieri, lui şi jelitorilor lui.
19 Eu creez rodul buzelor. Pace, pace celui ce este departe şi celui ce este aproape, spune Domnul; şi îl voi vindeca.
20 Dar cei stricaţi sunt ca marea tulburată, când nu se poate odihni, ale cărei ape aruncă noroi şi pământ.
21 Nu este pace, spune Dumnezeul meu, celui stricat.